Taoism

Una din expresiile care revine des sub pana scriitorilor taoişti este să faci interiorul ca exteriorul şi exteriorul ca interiorul.
Realitatea este că omul care trăieşte în lumea socială are obligaţia să se adapteze la viaţa comunitare prin refularea sau, după caz, reprimarea tuturor tendinţelor sale instinctuale asociale, egoiste. Viaţa colectivă presupune un contract social, un soi de protocol semnat, în folosul obştesc, de toţi membrii implicaţi.  Dar această ajustare la "exterior" produce, fatalmente, un decalaj sau o desincronizare la nivel interior. Omul nu spune şi nu face ceea ce simte spontan nevoia, ci ceea ce este permis într-o conjunctură dată.

Indiferenţa faţă de cîştig şi de pierdere

Vom înţelege mai bine acest aspect dacă recurgem la o formulă care revine şi ea des în literatura taosită: a fi indiferent faţă de cîştig şi faţă de pierdere.
Această idee sugerează exact inversul a ceea ce am numit ajustare la realitate. Ceea ce determină integrarea noastră şi corelarea la exigenţele etice ale societăţii în care trăim este tocmai dorinţa noastră de a avea un folos şi de a evita orice pierdere. Dorinţa de folos explică de ce acceptăm condiţiile şi posturile cele mai bizare în existenţa noastră. Dorinţa de a evita neplăcerea şi de a obţine plăcere este mobilul cel mai înalt al activităţii noastre în plan social.

Taoştii arată dispreţ, în general, faţă de purtarea interesată, de această mentalitate extrem de pragmatică, dar care are dezavantajul că ne falsifică personalitatea, că ne înstrăinează de noi înşine. Sentimentul alienării este fără îndoială cel mai pregnant în viaţa noastră modernă. Diferitele conjuncturi sociale, interesele divergente, rolurile adesea contradictorii pe care trebuie să le asumăm în viaţa socială, toate acestea duc la o ruptură interioară, la disociere mentală. A te arăta dezinteresat de folos şi de cîştig are meritul de a vindeca scindarea interioară.
În plus, o purtare corentă, sinceră, deschisă, dezinvoltă atrage mult mai des,
aşa cum o arată experienţa, succesul, decît o atitudine deliberată, impusă, căutată, ipocrită, "profesională"... Desigur că nici aici nu există o regulă absolută de urmat... Rămîne ca purtarea noastră să fie "binecuvîntată" de Cer, adică să nu intre în contradicţie cu tendinţele vremelnice.

*Articol original publicat în site de Jean Chiriac

© 1999-2007, Calea vidului perfect. Toate drepturile rezervate.