Atestări despre maestrul Yang, şcoala sau doctrina sa, găsim în "Chuang-tzu", la Mencius(1), iar Lieh-tzu îi dedică - în "Scriptura vidului perfect" - un întreg capitol. Există părerea că avem de-a face de fapt cu două personaje Yang-tzu: unul istoric - cinic şi egoist -, în cartea lui Lieh-tzu, şi un altul filozof taoist - discipol al lui Lao-tzu - în celelalte fragmente.

Ce a dat naştere acestor confuzii? O parte din referinţele provenind din cartea lui Lieh-tzu "nu utilizează decît rar cuvîntul tao", şi mai ales într-un sens fizic, din care s-a înlăturat orice urmă de sentiment religios sau transcendental, care ar fi, în viziunea lui Benedykt Grynpas, particularităţile taoismului.
Apariţia maestrului în cartea lui Lieh-tzu consternează pentru că accentul este pus acolo pe hedonism şi indiferenţă morală. Găsim, astfel, în subcapitolul 11 al capitolului dedicat lui (VII) următoarele observaţii: "Po-ch'ong Tzu Kao nu şi-ar fi sacrificat nici măcar un fir de păr pentru a-şi ajuta semenii. El a părăsit împărăţia şi a mers în singurătate să-şi cultive cîmpul. În timp ce Yu cel mare s-a dedicat trup şi suflet treburilor obşteşti, fără a avea nici un cîştig. Trupul său s-a uscat ca lemnul scorburos. Cei din vechime nu şi-ar fi sacrificat nici măcar un fir de păr pentru a-i ajuta pe semeni".

Acest exemplu şi altele la fel, care contrastează chipurile cu gîndirea taoistă, ar fi, totuşi, ecoul unei atitudini anti-confucianiste, care accentua necesitatea cultivării în societate a valorilor morale. De altfel, atacurile indirecte la şcoala lui Yang-tzu, conduse de Mencius, ar putea confirma acest punct de vedere. Pe de altă parte, nu se exclude posibilitatea ca idei ca cea de mai sus să fie o reacţie, legitimă, împotriva altruismului excesiv şi înclinaţiei nebuneşti de autosacrificiu din societatea chineză contemporană înţeleptului. Pentru că,
totuşi, acelaşi Yang-tzu pare să fi declarat: "cei din vechime aveau zicala că oamenii ar trebui să arate în timpul vieţii milă [subl. n. J.C.] unii faţă de alţii, pentru a putea renunţa unii la alţii atunci cînd mor ".

Yang-tzu în varianta sa aşa-zis taoistă(2) se remarcă prin alte caracteristici. Umilinţă, ca în vorbele: "Trăiţi ca înţelepţii. Astfel nu veţi face ca şi cum aţi fi conştienţi de faptele voastre de înţelepţi"; accentul pus pe determinism, după care există o vreme de trăit şi una de murit, şi fatalism, ca în cuvintele: "Lucrurile sînt aşa cum sînt şi nu trebuie să încerci să înţelegi cea ce este cum este în chip natural. Ăsta e destinul". Dar mai presus de toate, accentul pus pe scepticism, ca în povestea "căilor care se bifurcă" (VII, 29) explică indexarea maestrului Yang la categoria "taoism".

Yang-tzu, Yang Chu sau Yang-tzu Kiu ar fi originar din Wei. Unii consideră că a fost discipolul lui Lao-tzu şi îl plasează, prin urmare, în secolele VII-VI î. d. C. După alţii, el ar fi anterior lui Mei Ti - între secolele V-IV î. d. C. Iar alţii susţin că ar fi trăit la sfîrşitul secolului IV şi începutul secolului III, deoarece doctrina sa l-a iritat pe Mencius care ar fi criticat-o cu asprime. Confuzia legată de data la car ar fi trăit înţeleptul ar dovedi că ne aflăm în faţa unui personaj care a trăit într-o vreme foarte îndepărtată, înainte de perioada în care învăţaţii chinezi notau totul cu scrupulozitate proverbială.

Note:
1. Meng-tzu, latinizat Mencius (372-289 î. d. C), filozof confucianist reprezentant al ramurii idealiste. Teza sa de bază postulează faptul că omul este bun din naştere, iar aceasta ar fi una din calităţile care îl diferenţiază de animale. 2. Despre Yang-tzu aflăm din cartea Chuang-tzu şi din Lu-shih ch'un-ch'iu.