După cum vedem, taoismul este un mod de viaţă inspirat din ritmurile fenomenelor naturale. Dar, oare, cum se poate inspira un mod de viaţă din natură? Exemplul cel mai bun ni-l oferă artele marţiale, care au împrumutat la origine elemente esenţiale - atac, apărare, eschivă etc. - prin imitarea mişcărilor corespunzătoare ale animalelor sălbatice. Avem astfel şcoli de arte marţiale care poartă nume pitoreşti ca "şcoala tigrului", "şcoala maimuţei" etc.

La fel şi în viaţa domestică, există posibilitatea de a te inspira din evenimentele lumii naturale. Dacă acorzi studiului acestor fenomene un interes constant, descoperi indicaţii preţioase privind conduita cea mai potrivită pentru diferite situaţii de viaţă.

De pildă, taoiştii au luat imaginea apei ca simbol al acţiunii consecvente care străpunge toate obstacolele, nu în mod direct, prin forţă, ci indirect, prin maleabilitate şi fluiditate.

În Clasica vidului perfect, autorul, Lieh-tzu, sugerează relativitatea punctelor noastre de vedere, a regulilor de viaţă, a prejudecăţilor care se doresc absolute, într-o mică povestioară care rezumă o întîmplare de viaţă. Un tînăr talentat se adresează suveranului pentru a primi o slujbă. El este acceptat imediat. Un alt tînăr, dintr-o familie apropiată, la fel de talentat, se adresează şi el pentru un post. De astă dată este respins, ba chiar pedepsit, deoarece vremurile s-au schimbat şi meşteşugul lui nu mai este util.

Morala întîmplării este concentrată în cîteva cuvinte: nu există în această lume un principiu de acţiune care să fie valabil în toate împrejurările. Activitatea umană trebuie să ţină cont de "jocul" circumstanţelor. De aici accentul pus pe fler, mai degrabă decît pe voinţă şi forţă.(3)

Este evident că adaptarea la condiţii exclude normele de conduită impuse dinainte, prestabilite, valabile în orice împrejurare. Într-adevăr, taoismul pune accentul pe supleţe, la fel ca în parabola pinului şi a salciei acoperiţi de zăpadă. Ramura de pin, pentru că este rigidă, se rupe sub greutatea zăpezii, în timp ce ramura de salcie se îndoaie şi zăpada cade de pe ea fără a-i pricinui nici un neajuns. Această supleţe intră, însă, în conflict cu morala rigidă a confucianiştilor.

• Poziţia amorală a taoismului

La nivel moral, adaptarea la condiţii şi supleţea conduitei sugerează o poziţie amorală. Taoistul nu este implicat moral în activităţile sale deoarece el se lasă condus de Tao. De aici sentimentul de neutralitate, de rezervă, de prudenţă, uneori excesivă, care rezultă din povestirile taoiste cu personaje anonime sau chiar maeştri.

"Absenţa" taoistului nu este, însă, expresia unui vid emoţional - cum ar crede unii, sub influenţa ideologiei monastice creştine -, a cultivării detaşării şi indiferenţei în chip deliberat. Ea este în legătură cu înclinaţia sa de a-şi forma o vedere de ansamblu, lipsită de prejudecăţi, asupra situaţiei cu care se confruntă, şi o consecinţă logică a raportării juste la o situaţie concretă de viaţă, care nu solicită intervenţia sa implicită.