Maestrul Lu > Învățături Despre mintea slobodă și mintea domesticită Mintea se duce spontan spre ceea ce facem noi. Cînd mergem pe stradă ne
gîndim la cele ale străzii. Dacă ne spălăm ne gîndim la cele ale spălării. Cînd sîntem la biserică ne gîndim la păcate și la Dumnezeu care iartă. Întotdeauna mintea noastră reflectă activitatea pe care o facem la un
moment dat. Cînd scrie o carte, autorul se gîndește la carte, la publicat etc. Mintea se bucură să se gîndească la carte. Dar uneori mintea nu vrea să se gîndească la carte și nici la biserică sau la
mersul pe jos etc. Spunem că mintea reflectă cele pe care le facem dar numai cînd vrea ea. În majoritatea timpului o face la modul spontan. Cînd se plictisește însă "o ia razna" - zicem noi. Atunci o forăm să ia cursul pe
care îl vrem. Ca și cum mintea ar fi un animal domestic, casnic, care ar trebui să ne aducă un folos. Unii autori spun că e bine ca mintea să nu fie forțată. De multe ori ei se
retrag în pustnicie ca să nu mai forțeze mintea. Dar acolo întîlnesc din nou o minte nărăvașă care se plictisește cu pustnicie și vrea înapoi la lume. Dacă nu e dusă la lume imediat și e împiedicată să se gîndească cele
lumești, atunci visează noapte de noapte despre lume. Opinia mea e că mintea trebuie lăsată slobodă atîta vreme cît nu gîndește la lucruri fără consistență, cît nu halucinează. Dar aceasta nu este o regulă
absolută. Uneori e bine ca mintea să fie strunită - ca atunci cînd vrem să realizăm ceva care necesită un efort zilnic și avem nevoie de folosința ei. |