Chuang-tzu > Opera

Cartea "Chuang-tzu"

• Resurse disponibile:
  > Reflecţii despre cunoaştere (+ comentarii)
  > Prinţesa înlăcrimată (+ comentarii)
  > Despre însemnele învăţaţilor (citat)

Chuang-tzu este autorul cărţii omonime. În opinia specialiştilor în taoismul clasic, cartea "Chuang-tzu" este "cea mai însemnată, fiindcă gîndirea şi atitudinea existenţială ale vechilor taoişti ne devin accesibile în primul rînd datorită ei"(1).

Cartea subzistă şi azi sub forma unui lung text în proză, divizat în 33 de capitole, repartizate în "tablete interioare" (I-VII), "tabletele exterioare" (VIII-XXII), şi "tablete diverse" XXIII-XXXIII). Tradiţia afirmă că numai "tabletele interioare" sînt opera lui Chuang-tzu, în timp ce celelalte două părţi ale textului sînt atribuite discipolilor şi succesorilor şcolii maestrului.

Prin edict imperial al împăratului Xuanzong de Tang, Chuang-tzu a primit, în anul 742, numele onorific de "Omul Autentic din Nanhua" ("Nanhua Zhenren") (Nanhua: (ţinutul) florilor din sud = numele locului). Este motivul pentru care opera lui s-a numit, începînd cu dinastia Tang, "Adevărata Clasică din Nanhua" ("Nan-hua chen-ching"). Termenul tradus de noi prin "clasică" este mai apropiat de ideea de "Scriptură", de operă sacră, aşa cum se aplică ea evangheliilor sfinţilor apostoli sau chiar "Bibliei".

Prezentarea cărţii Chuang-tzu a fost extrasă din lucrarea Zhuang Zi: "Tao în aforisme", publicată de AROPA, în anul 1997. Click aici pentru comenzi.

Chuang-tzu este, după opinia specialiştilor, un geniu literar cu totul ieşit din comun, lăudat şi apreciat în mod unanim. El este mai înainte de toate fabulistul taoismului. Gîndirea sa se exprimă sub formă de fabule, de istorioare, care asociază concomitent o mare forţă imaginativă, umor, sarcasm şi diatribă defăimătoare şi polemică. În această privinţă, nu există o judecată mai pertinentă decît cea de mai jos:

[Chuang-tzu] se exprimă în discursuri extravagante, în cuvinte insolite, în expresii fără cap şi coadă, uneori prea slobode, dar fără parţialitate, căci doctrina sa nu urmăreşte să traducă puncte de vedere particulare. El crede că lumea e mult prea confuză ca să merite o exprimare serioasă. De aceea este de părere că cuvintele de circumstanţă sînt prolixe, cuvintele cu greutate îşi au valoarea lor, dar numai cuvintele revelatoare au o influenţă nelimitată.(2)

*Articol de Mihai Lemnea
 

© 1999-2007, Calea vidului perfect. Toate drepturile rezervate.