Taoism > Articole

Taoism şi creştinism
Diferenţe notabile

Mişcarea ecumenistă modernă la nivel de religii ne-ar putea face să credem că între taoism şi creştinism există asemănări fundamentale mai degrabă decît diferenţe notabile. Lucrurile nu stau aşa, taoismul (şi am în vedere taoismul filozofic care decurge din scrierea lui Lao-tzu, Tao-te ching) nu are nimic comun cu creştinismul normativ. În taoismul filozofic nu există norme etico-morale care trebuie aplicate de adepţi. De asemenea, lipseşte ideea de păcat şi implicit de mîntuire. Tao nu este identic cu Dumnezeu şi nu are personificări de genul Isus Christos (Tao nu s-a încarnat, nu a devenit om etc.).

Cine citeşte Noul Testament găseşte însă asemănări între cîteva parabole ale lui Isus şi ideile taoismului exprimate în cărţile antice (în special la Chuang-tzu şi Lao-tzu). Este vorba de accentul pus pe trăirea spontană, imediată a evenimentului sau, altfel spus, pe lipsa deliberării, intenţionalităţii.(1) E ceea ce numim în taoism nonacţiune.

Diferenţele sînt notabile însă şi la acest capitol. În taoism, a-l urma pe tao nu înseamnă a practica ceva anume, a merge pe o cale descrisă anterior, a asimila anumite conduite în relaţiile cu semenii şi cu o fiinţă supremă (Dumnezeu) considerate fapte exemplare -  taoistul nu are un drum desenat, o schemă a mînturii etc.

În taoism, Universul (cele-zece-mii-de-lucruri ) este prezentat în continuă schimbare astfel că un cod de purtare este imposibil de imaginat. Asta explică de ce practica taoismului nu se învaţă în şcoli, biserici, mînăstiri, organizaţii religioase etc. Învăţarea este un  proces de imitare a maestrului cu care ucenicii trăiesc laolaltă, într-o legătură strînsă, în casa acestuia, şi pe care îl servesc necondiţionat în schimbul învăţăturii. Învăţătura se naşte în fiecare clipă, ca pîinea proaspătă, din condiţiile momentului, şi nu poate fi transmisă într-o formă cristalizată, identică, peste secole. Nu există o tradiţie în acest sens.

În acest context, al diferenţelor substanţiale dintre taoism şi creştinism se pune întrebarea dacă taoismul este spiritual? În general, creştinii adoptă faţă de taoism 2 atitudini:

- taoismul este o formă primitivă de creştinism;
- taoismul este păgînism, adică lucrează cu forţe malefice, satanice.

Altfel spus, cine nu e cu noi e împotriva noastră!

Taoismul nu are elemente de creştinism, aşa cum am afirmat deja (de altfel din ce în ce mai mulţi savanţi care studiază taoismul subliniază acest aspect esenţial). În al doilea rînd, taoismul nu lucrează cu forţe, nu invocă forţe etc. Nu există o liturghie în taoism pentru că nu există o divinitate care să fie invocată în vreun fel oarecare. (2) Practica vidului nu angajează puteri oculte, nu pune discipolul în legătură entităţi oculte etc.

În aceste condiţii poate fi vorba de spiritualitatea taoismului? La această întrebare nu se poate răspunde prin da sau nu. Pentru că este necesar mai întîi să definim conceptul de spiritualitate. Este evident că în religii spiritualitatea este legată direct de ideea de unire cu o fiinţă spirituală, în esenţă cu Dumnezeu. Ori cum în taoism nu poate exista o asemenea unire - taoismul nu este spiritual în sensul în care înţelege acest concept religia (creştină).

Problema spiritualităţii taoismului va fi abordată cu altă ocazie. Pentru moment ne rezumăm în a spune că taoismul şi creştinismul nu au elemente comune şi nu pot angaja un dialog productiv pentru ambele. Credinţele şi practicile celor două diferă net, ca şi scrierile sau sursele de informare. Diferă şi modul de iniţiere pentru că în taoism lipsesc căile instituţionale şi metodele sistematizate. Chiar şi finalităţile sînt altele.

Note:
1. Aceste parabole nu sînt interpretate de creştini în sensul semnalat de noi. Ideea de act spontan, neintenţionat lipseşte cu desăvîrşire în creştinismul normativ.
2. Reamintesc că ne referim la taoismul filozofic - tao-chia.

<<< Înapoi la secţiunea articole

© 1999-2008, Calea vidului perfect. Toate drepturile rezervate.